Cuplu motor
08/26
Fotografia de nuntă a bunicilor, îngălbenită și ușor ondulată, este imaginea mea despre familie. Deși erau tineri și frumoși, tabloul este jumătate instantaneu și jumătate pictură: fotograful a fost primul care a intervenit. Apoi au trecut peste ei timpul, una sau două revărsări ale Putnei, căldurile extreme de vară și iernile cu zăpada cât gardul. Au rămas la fel de frumoși și în ultimele fotografii făcute împreună. Atunci când zâmbesc, simți că te întorci în timp. Când vine vorba de părinții mei, am o pasiune pentru pozele lor de buletin. Cumva îmi pare rău că s-a pierdut acest obicei: am o întreagă colecție de fotografii făcute cu ei de-a lungul anilor. Le văd în mintea mea, într-un colaj al vieților lor individuale și paralele, dar și a momentelor de întrepătrundere. Așa am remarcat faptul că au îmbătrânit în tandem: ba ea, ba el, iar ea, apoi el; asemenea dinților de la un fermoar, care se strânge cu fiecare an. Eu nu apar în prea multe poze: generația mea știe cum să zâmbească, adică să trișeze. Nu vei ști cine eram în acele imagini pentru că arăt identic în toate. Fotografiile nu mai au demult calitatea de a solidifica realitatea: cuplul e doar la mașină în zilele noastre. Oamenii nu mai au cum să devină piese într-un mecanism. În cel mai bun caz, vom fi parte din albumul Greatest Hits al celuilalt.